Doi copii se iubeau atat de mult incat incaperea in care intrau se lumina si cine le calca pe urme se imbolnavea de dor. Intr-o zi s-au decis sa intrebe pe diferiti intelepti despre iubire, cum sa iubeasca, cat si in ce mod, sa afle cat de mult se poate despre acest minunat sentiment. Intreband si tot intreband au ajuns la un pustnic. Pustnicul le-a spus ca nimeni in lume nu-i poate invata ce vor ei si ca trebuie sa descopere singuri dar le poate da o carte din care sa citeasca zicandu-le: cand cititi din aceasta carte aveti grija sa urmariti randurile cu aceste degetare de aur. Cand o terminati veniti si am sa va dau alta. Anii au trecut, au citit carti dupa carti, au crescut, au avut la randul lor copii si la un moment dat degerele s-au tocit. Carti le-a dat pustnicul dar de alte degetare nu a pomenit nimic. Au mers din nou la el spunandu-i : am venit dupa alta carte si inca doua degetare ca astea s-au tocit. Pustnicul le-a raspuns: carti nu mai am si nici degetare.
-Si noi ce facem?
- Voi nu mai aveti nevoie de carti si nici de degetare. Acum stiti despre iubire tot ce se poate sti si nimeni altcineva nu stie mai mult decat voi. Nici eu. Nu puteam citi de unul singur.
- De ce?
- Pentru ca in dragoste e nevoie de doi, ce nu intelege unul trebuie sa inteleaga celallt caci numai asa vor putea urca pe culmile dragostei. Acum indesati in degete cercurile care v-au ramas si asa lumea va sti de iubirea voastra si de faptul ca au ceva de invatat din ea si de la voi.”
