I-am zarit intamplator la semafor. Presupun ca asteptau sa se faca verde, sa poata traversa. Ea parea usor zgribulita. El o tinea protector de mana. Aveau un carucior langa ei din acela cu care cari cumparaturile.Probabil se duceau la cumparaturi. Din vreme in vreme, o privea, o intreba ceva. Ea ii raspundea si zambea. Erau amandoi oameni ingrijiti, care se respectau. Cum era de asteptat s-a facut verde si ei au pornit pe zebra incetinel...nu ii grabea nimeni si nimic. Pareau ca le este indeajuns banalul fapt ca se tineau de mana si se bucurau de fiecare moment petrecut impreuna.
Asa, alene...
Mi-a ramas gandul la ei.Cred ca erau destul de in varsta.Mi-am luat libertatea si le-am creat imaginar o poveste. Cred ca se stiau de o viata. Si pareau ca nu s-au saturat unul de celalalt si savurau fiecare moment in plus impreuna.Mi-am imaginat cum i-a purtat viata,cum au trecut impreuna prin bune si rele. Cum faptul ca se aveau unul pe altul i-a ajutat sa faca urmatorul pas. De fiecare data.
Poate ca povestea lor e cu tottul alta. Dar eu simteam nevoia sa cred ca si la 70 si ceva de ani te poti iubi ca in prima zi. Sau poate chiar mai mult.....
Asta mi-a amintit de un film foarte bun, vizionare proprie cu ceva timp in urma dar indeajuns de marcant si pe aceeasi tema. "THE NOTEBOOK" .
Il recomand cu caldura, cu o cutie de servetele alaturi si mai ales un umar pe care sa te descarci....
Un comentariu:
Sunt persoane care se iubesc si se respecta toata viata, atat acasa cat si in public sunt persoane care o fac doar de ochii lumii.Îmi place sa cred despre cei doi din povestea ta , ca se iubesc si se respecta de-o viata, cu adevarat.
Trimiteți un comentariu